Tuesday, January 26th, 2010 | Author: Otto Pop

Am auzit de la cineva că s-a mai sinucis un elev din Carei, care ar fi motivul, nimeni nu-l ştie la fel ca şi în celălalte cazuri. Tot ce se ştie că Robert Karaba (cel care s-a sinucis) vroia Dumincă seara să plece la lucru în Germania. Şi-a vândut maşina şi telefonul mobil i l-a dat unui prieten din Botiz. Banii de maşină dispăruţi…

Apropiaţii tânărului spun că era un băiat foarte de treabă, avea 25 de ani şi era încă elev la seral într-unul din liceele sătmărene.

Iată şi un scurt fragment din Informaţia Zilei, de unde am aflat şi eu mai multe detalii:

Robert a crescut în centre de plasament

Robert Karaba nu a avut o viaţă uşoară, însă încerca să se descurce, iar visul său era să reuşească să aibă o casă şi o maşină. Încă de mic, a crescut în centre de plasament. A fost instituţionalizat întâi la Halmeu, apoi la Pomi şi la Căuaş. Familia sa e compusă din mama sa şi dintr-o soră, dar nu ţinea legătura cu ele. Potrivit persoanelor apropiate, nici măcar nu pomenea vreodată de familie. A ieşit din sistemul de plasament în 2004 şi, cu ajutorul instituţiilor statului sau a unor persoane cu suflet mare, îşi plătea cazarea la internatul de la Grupul Şcolar “Anghel Saligny” din Carei. Acum Robert îşi efectua studiile la seral, la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”. Diriginta sa, Sidonia Antal, ne-a spus că băiatul nu avea probleme la şcoală şi că, spre deosebire de anul trecut, se ţinea de şcoală şi dorea să o termine cu bine.

El trebuia să plece duminică seara în Germania

De câteva ori fusese plecat la muncă în Germania şi acum se pregătea să facă acelaşi lucru. Avea bagajele făcute, iar plecarea era planificată pe duminică seara. Plecarea în Germania era cea mai mare preocupare a băiatului şi povestea tuturor despre acest lucru. Duminică la prânz a vândut o maşină, după care a plecat în Botiz, în vizită la cel mai bun prieten al său, pe nume Edi, şi el elev la Grupul Şcolar “Anghel Saligny”. I-a spus prietenului său că pleacă în Germania, i-a dat nişte bani, i-a dat telefonul său mobil, şi-a luat la revedere şi a plecat la Carei. Colegii săi de cameră spun că Robert a venit nervos şi abătut la internat. Şi aici începe tragedia. A cerut un patent de la un bărbat din vecini şi, însoţit de un coleg, s-a dus într-o anexă a internatului şi şi-a pregătit sârma pentru spânzurătoare. Colegul său, care suferă de deficienţă mintală, a asistat la tragedie, dar nu realiza ce se petrece. Când a văzut că nu mai mişcă, s-a dus la pedagog şi i-a spus că “Robert stă cu capul într-o parte”. Prea târziu însă, pe când s-au deplasat la faţa locului tânărul nu mai trăia. Personalul internatului a anunţat imediat poliţia, care a putut doar să constate decesul.

Au dispărut banii din vânzarea maşinii

Pedagogul Alexandru Maxim, care avea o relaţie apropiată cu Robert Karaba, ne-a spus că era “cel mai descurcăreţ băiat din internat” şi că avea grijă chiar şi de colegii săi şi încerca să le rezolve problemele. “Nu se certa cu nimeni, era ca un părinte pentru ceilalţi copii. Avea încredere în mine, mă vizita. Am vorbit şi duminică, m-a sunat şi mi-a spus că şi-a vândut maşina şi că pleacă în Germania”, ne-a spus pedagogul.
Ciudat e însă faptul că banii pe care Robert i-a luat din vânzarea maşinii nu mai sunt nicăieri. Nu s-a găsit niciun bilet de adio prin care Robert să îşi motiveze gestul. Printre lacrimi, prietenul său, Edi, ne-a relatat, cu jumătate de gură, că Robert avea ceva datorii. Ce l-a determinat să se sinucidă nu poate şti nimeni. Dacă lucrurile ar fi decurs normal, Robert era pe cale să îşi îndeplinească visul: să plece în Germania. Ce s-a întâmplat pe drumul de la Botiz la Carei va rămâne un mister. Poliţia a demarat însă o anchetă în acest caz.

Oameni buni, dacă aşa continuăm ce va mai rămâne din tineri? Şase tineri morţi în ultima săptămână, trei s-au sinucis, trei au murit într-un accident, iar mai este unul care acum e internat în Spitalul Judeţean Satu Mare pentru că vroia şi el să-şi pună capăt zilelor doar că a avut norocul şi mama lui l-a salvat. Urmele rămân.

Eu sincer, nici nu ştiu ce să mai scriu, nu mai am cuvinte. Vă las pe voi…

Related Posts with Thumbnails

Asemanatoare:

  1. Încă un pilot mort într-un accident de aviaţie
  2. Cand eram tanar fecior :))

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Leave a Reply » Register / Log in

Subscribe without commenting