Şi cum ştie toată lumea, primarului ii merge cel mai bine. După ce se face licitaţia pentru repararea drumurilor, mai încasează şi primarul câteva mii de euro de la cel care a câştigat licitaţia, că doar aşa a fost înţelegerea, nu? Eu te pun pe tine să faci drumul şi tu-mi dai şi mie ceva euro.
Astăzi m-am enervat la culme, am venit de la teatru şi trebuia să vin cu microbuzul până în Ardud că de acolo mă aştepta tatăl meu, deci, am pornit de la staţia de lângă fostul CFR şi mergem spre piaţa Someş… vreau să-l sunt pe tata să-i spun că am pornit şi ghici, ce s-a întâmplat? De la semafoare până la staţia de la piaţă nu l-am auzit deloc, cam greu când dai de 3 gropi la fiecare secundă şi se scutură tot microbuzul. Te mai şi doare capu pe deasupra de la atâta gălăgie.
Când a venit în Oradea după mine prin Ianuarie, i s-a stricat uşa din spate de la gropile care sunt nelimitate pe drumul nostru naţional Satu Mare – Oradea. Şi din Oradea până acasă am ţinut de uşă că se aprindeau avariile dacă se deschidea puţin uşa. Aşa e cu Skoda Octavia.
Da până când va fi aşa? Cred că îmi bat prea mult capul pentru ceva ce nu se va face niciodată.
Articolul îl scriu pentru leapşa primita de la Daniel Orza şi care trebuie dată mai departe lui Anni Florin.
Leapşa sună cam aşa:
Haideţi să arătăm şi partea frumoasă a României, cea care se observă mai greu. De aceea, vă provoc să postaţi un articol, sau mai multe, care să scoată în evidenţă un lucru bun pe care România îl are. O descriere a unui traseu turistic, prezentarea unui obiectiv turistic/istoric, dacă aţi fost într-un spital şi v-a plăcut cum aţi fost îngrijiţi, sau într-un hotel. Prezentaţi români care au rămas în istorie, contemporani care s-au remarcat prin invenţiile lor, prin palmaresul lor, olimpici, regizori/filme româneşti, etc.
Deci, cu ce suntem noi mândri aici în Satu Mare? Păi sigur că avem cele mai frumoase fete din ţară, şi de ce nu şi în lume?
Ioana Boitor, locul secund în cadrul competiţiei Miss World 2006. Cu asta ne mândrim noi, avem o fată foarte frumoasă în oraş.
Ce scriu ziarele în 2006 după ce s-au anunţat câştigătoarele:
O ROMANCA, A DOUA FRUMUSETE A LUMII
Ioana Valentina Boitor (17 ani) s-a clasat a doua la Miss World 2006, cel mai prestigios concurs de frumusete din lume, care a fost castigat anul acesta de cehoaica Tatana Kucharova. Satmareanca a obtinut astfel cel mai bun rezultat din istoria participarii Romaniei la un concurs de miss.
In urmatorul an, Ioana Boitor va calatori in toata lumea si va participa la mai multe evenimente caritabile impreuna cu reprezentanti ai Organizatiei Miss World, primul urmand sa aiba loc la Londra, pe 26 octombrie.
Dintre cele 104 concurente din toata lumea care au urcat sambata seara pe scena Palatului Culturii din Varsovia, locul unde s-a desfasurat cea de-a 56-a editie a Miss World, doar 17 au intrat in finala. Trei dintre acestea erau deja cunoscute (ele fiind castigatoarele probelor premergatoare: costume de baie – Miss Venezuela, sport – Miss Canada, talent – Miss Irlanda de Nord).
O alta finalista a fost aleasa din randul participantelor la alt concurs premergator finalei (caritate – Miss Ghana) si a fost anuntata sambata seara, ca si celelalte 13 finaliste, dintre care sase au fost votate de public, cate una din cele sase grupe regionale (America, Europa de Sud, Europa de Nord, Caraibe, Asia Pacific si Africa), iar alte sapte au fost alese de juriu, cate una din cele sase grupe regionale (exceptie facand grupul Asia Pacific, de unde au fost alese doua concurente).
Pe lângă că nu avem canalizări bune şi stă apa în stradă mai sunt unii care-şi parchează maşinile în aşa fel încât să poţi trece pe lângă el doar dacă te freci puţin de murdaria lor. Într-un fel, nu e vine şoferilor şi nu vreau să pun vina pe nimeni pentru că oricum nu se va face nimic. Totuşi, încercaţi vă rog să parcaţi altundeva, sau altcumva şi vă promit că n-o să vă doară tălpile.
P.S: Într-un timp era vorba de o parcare subterană, unde e?
De ceva timp am căutat nişte informaţii despre aeroclubul nostru şi am găsit pe ceva forum nişte poze foarte vechi, de la începuturile aerodromului. Din păcate oamenii nu prea zboară cu avionul şi aeroportul nostru nu este aglomerat, mai mult sătmărenii folosesc aeroportul din Baia Mare, care are în meniu mai multe zboruri
Mai am şi câteva poze de la inaugurarea aeroportului nou, fiindcă Aeroclubul Samus mai demult era aeroport.
Şi alte poze făcute la aeroportul nou:
Sursa: Romanian Spotters semnat Messerschmitt (Romanian Spotters)
Deci, când eram mic, mă jucam fotbal pe terenul din spatele blocului, şi nu numai fotbal, multe altele. Iarna chiar mă dădeam pe gheaţă, pe terenul de joacă din spatele blocului.
Acuma din păcate eu am crescut, şi Primăria ştie asta, dacă eu nu mai am nevoie de acel teren de joacă, alţii de ce să aibă? Mergeţi copii altundeva, ce dracu`.
E mult mai important să facem o parcare decât un teren de joacă. Cine suntem noi dom’le, pentru ce ne trebuie nouă teren de joacă? Sa fim seriosi.
Comentarii